Centrala de la Cuciurgan, din stânga Nistrului, va reduce de la 70% la 27% livrările de energie electrică spre malul drept al Nistrului.
Un anunț în acest sens a fost făcut de către așa-zisul lider transnistrean Vadim Krasnoselski. Reducerea livrării ar urma să intre în vigoare începând de luni, 24 noiembrie.
Krasnoselski susține că scopul nu este de a limita livrarea de energie electrică către malul drept al Nistrului, dar centrala nu mai are gaz.
„Am ajuns la limită. Începând de luni, (n. r. – 24 octombrie) limităm aprovizionarea cu gaze naturale a Centralei de la Cuciurgan. În loc de 70% vor rămâne 27% din volumul exportului. Dacă în noiembrie rămânem la același nivel de aprovizionare cu gaze naturale, ținând cont de sezonul de încălzire și de activitatea întreprinderilor, pachetul energetic pentru Moldova va fi de maxim 23%”, a spus acesta.
Amintim că joi, 20 octombrie, așa-numitele autorități de la Tiraspol au decretat stare de urgență economică în regiunea transnistreană.