Republica Moldova va cumpăra energie electrică din România la un preț de 450 RON/MWh (aproximativ 90 EUR/MWh). Anunțul a fost făcut de viceprim-ministrul și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu. „Energia electrică va avea un preț mai mic decât prețurile de pe piață și va asigura necesarul de 30% pe care nu-l mai putem primi din Ucraina, începând cu data de 14 octombrie”, a scris vicepremierul.
„România ajută Republica Moldova într-un moment de grea încercare pentru noi. Vom putea cumpăra energie electrică din România la un preț de 450 RON/MWh (aproximativ 90 EUR/MWh) datorită modificărilor în legislație făcute astăzi de Guvernul României în urma discuțiilor cu Guvernul Republicii Moldova. Energia electrică va avea un preț mai mic decât prețurile de pe piață și va asigura necesarul de 30% pe care nu-l mai putem primi din Ucraina, începând cu data de 14 octombrie. Acest lucru este posibil, deoarece am reușit sincronizarea sistemului nostru cu sistemul electroenergetic european încă în martie.