Ucraina încetează să mai exporte energie electrică din cauza atacurilor rusești cu rachete asupra instalațiilor energetice. Decizia intră în vigoare din 11 octombrie 2022, astfel încât Ucraina să-și poată stabiliza propriul sistem energetic, a explicat Ministerul Energiei. Acest lucru se precizează în declarația Ministerului Energiei al Ucrainei.
„Rusia continuă să desfășoare teroare energetică împotriva Ucrainei și, de asemenea, crește presiunea energetică asupra Uniunii Europene. Electricitatea ucraineană, pe care am exportat-o după sincronizare către UE, precum și linii separate către Moldova și Polonia, au ajutat Europa să înlocuiască gazul rusesc și au susținut stabilitatea sistemului energetic european”.
În pofida faptului că activitatea Centralei Nucleară Zaporojie, aflată sub ocupație rusă de mai bine de 7 luni, a fost oprită, Ucraina și-a îndeplinit obligațiile față de partenerii săi europeni în exportul de energie electrică, se mai arată în comunicatul Ministerului ucrainean ai Energiei.
„Exportul de energie electrică din Ucraina a ajutat Europa să reducă consumul de resurse energetice rusești. Și de aceea Rusia ne distruge sistemul energetic, distrugând însăși posibilitatea de a exporta electricitate din Ucraina”, a declarat ministrul Energiei, German Galușcenko.a
De menționat că și Republica Moldova procură în proporție de 30 % energie electrică din Ucraina, iar 70% de la Centrala Cuciurgan.